Hernia de disc reprezintă una dintre cele mai frecvente patologii netraumatice întâlnite la nivelul coloanei vertebrale. Discurile intervertebrale sunt structuri anatomice cu rol de amortizare situate între toate corpurile vertebrale, cu excepția C1 – C2. Discurile intervertebrale sunt alcătuite din doua componente: inelul fibros, cu consistenta dură, situat periferic și nucleul pulpos situat central, cu o consistentă gelatinoasă. Odată cu înaintarea în vârstă, elasticitatea inelului fibros scade, crescând posibilitatea ruperii acestuia în eventualitatea unui efort accentuat (sărituri, alergare, etc.). În funcție de gradul de afectare al integrității discului intervertebral, herniile de disc se pot clasifica în prolapsuri, protruzii sau extruzii discale.
Odată cu ruperea inelului fibros, nucleul pulpos al discului intervertebral migrează în canalul medular, producând simptome caracteristice compresiunii medulare sau stenozei radiculare (durere acută, paralizie, instabilitate în mers, mers cifozat, propriocepție absentă sau întârziată). Examenul de elecție în stabilirea cu exactitate a diagnosticului de hernie de disc, a configurației și localizarii exacte a fragmentului herniat, cât și a eventualelor hemoragii epidurale / subdurale sau edeme medulare este examenul RMN. În cazul pacienților cu hernii ce produc deficit neurologic sever sau durere puternică tratamentul de elecție este cel chirurgical și constă în hemilaminectomie sau laminectomie ventrală în cazul herniilor cervicale. Intervenția se realizează sub anestezie inhalatorie și constă în realizarea unei ferestre la nivelul laminei vertebrale sau porțiunii ventrale a corpurilor vertebrale cervicale și extragerea materialului discal herniat la acest nivel.
Prognosticul funcțional post-operator este favorabil, fiind însă recomandat ca intervenția chirurgicală să fie realizată în primele 72 de ore de la debutul semnelor clinice, în caz contrar existând posibilitatea producerii de leziuni ischemice ireversibile la nivelul cordonului medular.